WFM - Extrudarea umedă a amestecurilor de furaje

Tehnologia WFM (Wet extrusion of feed mixtures) este concepută pentru producerea furajelor granulare. Reprezentanţii tipici ai acestor materiale sunt amestecurile furajere complete pentru animalele de gospodărie (mai ales pentru porcine şi păsări), animale de companie (pet food) şi peşti (fish feed). Aceste amestecuri pot obţine grăsimi şi proteine de origine vegetală şi animală, amidon din cereale, vitamine, minerale, prebiotice, coloranţi, enzime, medicamente şi alte componente.

Componentele individuale din amestecurile furajere formează un complex omogen sub formă de granule. Datorită matriţelor, granulele pot avea diferite dimensiuni şi forme.  Prin setarea procesului de extrudare se pot obţine diferite caracteristici ale furajelor extrudate, de exemplu producţia de granule care plutesc sau care se scufundă, pentru hrana peştilor.

Tehnologia de extrudare umedă fabricată de compania Farmet este rezultatul experienţei de lungă durată şi este folosită cu succes de clienţii noştri de ani de zile. Procesul de extrudare este important în special pentru producerea furajelor pentru toate categoriile de animale domestice. În tehnologia de extrudare umedă se pot folosi materiale şi amestecuri cu un conţinut de ulei de până la 15 %.

 

Materialul prelucrat este dozat continuu în extruder. În camerele extruderului, în procesul de extrudare umedă trebuie dozată apa prin duza de dozare, sau prin injectarea aburilor. O altă posibilitate de a eficientiza procesul de extrudare umedă este prin folosirea condiţionerului cu abur, când înainte de extrudarea propriu-zisă, materialul extrudat este încălzit în condiţioner, iar umiditatea este crescută până la valoarea dorită. În extruder materialul este presat, măcinat, amestecat şi încălzit prin frecare. Datorită presiunii mari, apa rămâne în interiorul extruderului în formă lichidă chiar şi la temperaturi peste 100 °C. Încălzirea materialului prin frecare în straturi subţiri se realizează foarte rapid şi uniform. Perioada scurtă de expunere la căldură şi acţiunea presiunii înalte determină transformarea proteinelor şi amidonului şi suprimarea substanţelor antinutriţionale.

Materialul încălzit şi presat iese din extruder continuu. La ieşirea din extruder are loc expandarea. Imediat ce materialul iese din duza extruderului intră în atmosfera liberă, iar apa se evaporă instantaneu. Materialul se expandează, inclusiv apa din interiorul celulelor. De aceea, are loc distrugerea structurii celulare, transformarea amidonului şi proteinelor, ceea ce îmbunătăţeşte valoarea nutritivă a furajelor.

Dacă materialul prelucrat conţine lianţi (amidon sau ceva asemănător), prin selectarea duzei de ieşire potrivite şi adăugarea unui cap de tăiere, furajele pot fi granulate în diferite forme.

 

Compania Farmet oferă accesorii opţionale capabile să satisfacă nevoile celor mai exigenţi clienţi. Cu toate acestea, cea mai bună soluţie este livrarea la cheie, astfel este garantată soluţia optimizată din punct de vedere tehnic, dar şi economic, conform cerinţelor dumneavoastră, cu automatizarea întregului proces.

 

Extruderele pot avea diferite capacităţi, atingând randamente de la 90 kg/oră până la 8400 kg/oră de material extrudat. Extruderele pot fi incluse într-un ansamblu, mărind astfel capacitatea liniei de extrudare. Varianta standard se livrează pentru reţelele electrice în conformitate cu specificaţiile UE, însă poate fi adaptată instalaţiilor electrice conform specificaţiilor pieţei locale (SUA, Canada...).

 

Accesorii